Plimbari neasteptate.

Am continuat sa vorbesc cu Camy, amintindu-ne diverse chestii si povestind ceea ce ni s-a mai intamplat in rest.

Saito:
Am inceput sa vorbesc cu Johan, el afland in curand ca ii citisem romanele, apoi am comentat despre mai multe subiecte aduse in cartile lui. Aflase ca lucrez la politie, dar nu stia exact ce sunt, discutiile noastre devenind imediat interesante. Se legau de cazuri de politie sau de alte carti cu mistere de neelucidat pana la finalul acestora. Intr-un final el ma invitase la el in camera de hotel si am acceptat, mergand cu el.

Am lasat-o pe Camy, cautandu-l pe Saito si l-am vazut departandu-se de restaurant cu un barbat. M-am apropiat de ei si am spus:
-Saito!

Saito:
ma oprisem un moment si am spus calm, privindu-l:
- Da?
Cartile sunt date pe fata..

-Buna, Jo. Saito, unde pleci? am spsu eu usor confuz si nedumerit, vazand ca avea sa plece impreuna cu Jo.

Saito:
- Cu Johan.
Am raspuns calm si fara sa adaug detalii.

L-am prins de mana si am spus, usor stupefiat:
-Adica? Cum sa pleci cu el? Aveam dreptate... Chiar vrei sa te departezi de mine.

Saito:
-Asa.
Am spus calm si il sarutasem pe Johan, care dupa gestul meu ma prinse in brate si se uita cu un zambet triumfator la Asatto.

Am ramas total surprins si jur ca mai aveam un pic si il luam la bataie pe Jo. Abtinandu-ma sa nu plang si sa nu par slab, am spus:
-Bine, daca tu vrei sa pleci cu el, du-te! M-am intors cu spatele la ei, lasand lacrimile sa curga si m-am indreptat spre masina.

Saito:
Am continuat sa merg alaturi de Johan pana ce am ajuns in camera lui de hotel. Se pare ca era cazat cu un etaj mai sus fata de camera unde era cazat Asatto. Am intrat in camera de hotel si descaltandu-ma ma asezasem pe un fotoliu la fel ca el.

Am ajuns la hotel si singurul lucru care l-am facut a fost sa incep sa plang fara oprire. Nu mai voiam sa stiu de nimic daca el nu era langa mine. Nu putea crede inca ca plecase cu el si il mai si sarutase... Probabil ca acum esti sub el si gemi... Semnele nu au avut nici un efect sa te tina langa mine.

Saito:
Cand Johan ma servise cu cafea imi amintisem ca Asatto spusese ca vrea sa guste cafeaua celor de aici. Am inceput sa plang in hohote, Johan punandu-mi mana pe umar si cand realiza semnele de pe gatul meu, lasate sa fie vazute de gulerul ce nu mai era tinut de cravata imi spuse:
J:-Esti al lui cu totul nu-i asa?
Am dat din cap afirmativ fara sa ma pot opri din plans.
J:- E in regula, se va rezolva, poti ramane la mine pana o sa treaca asta.
-Mul...multumesc...
J:-Nu ai pentru ce.
Imi spuse zambind si imi ciufuli usor parul.

Am adormit cu greu, inca gandindu-ma de ce naiba ma parasise in acest fel.

Saito:
Johan ma lasase sa dorm in patul sau, el dormind pe canapeaua pe care o intinse. i-am spus sa ma lase pe mine sa dorm acolo, insa el refuza, spunandu-mi sa dorm. Nu am avut un somn listit, plangand deseori. Pana la urma dormisem doar doua ore.

M-am trezit dimineata, privind cu tristete locul gol de langa mine si am strans in brate halatul lui de baie ce ramasese acolo din ziua precedenta. Pana si mirosul tau mi-a ramas intiparit adanc in suflet... M-am ridicat din pat, rpividn pe geam si am observat ca ploua afara.
-Cerul... Plange pentru noi... am spsu eu privind trist afara. Am deschis apoi telefonul si am rugat receptionista sa imi faca legatura cu Johan. Voiam sa stiu ce face, sa stiu adca e bine...

Saito:
AM auzit telefonul sunand si cum Johan era in baie, imi spuse sa-l ridic eu. Am ridicat receptorul si am spus calm:
-Alo?

Am tresarit cand i-am auzit vocea si am spsu inconstient:
-Saitou... Din nou aceeasi liniste dintre noi, nici unul nu spunea nimic...

Saito:
Nu am spus nimic. Cand i-am auzit voceam am inceput sa plang usor in tacere. Am vazut ca ploua... iubeam ploaia... Vroiam in bratele lui... La naiba.. Lacrimile mi-au devenit mai abundente, insa ma chinuiam sa pastrez tacerea.

-Buna dimineata... Voiam doar sa vorbesc putin cu Johan... am spsu eu, mintindu-l in timp ce o lacrima imi curse pe obraz. Am privit fereastra, amintindu-mi de prima zi in care l-am intalnit... Ploua la fel... Ochii lui emanau atata sinceritate prima data cand l-am vazut. Sinceritate...
-Pe cine dracu' mint? Voiam sa stiu ce faci, daca esti bine... Saito, esti in regula?

Saito:
- Da...Sun..Sunt bine..
Am spus printre lacrimile ce nu conteneau sa apara si sa-mi brazdeze chipul. Il vroiam langa mine, atat de mult, doream sa fiu tinut in brate, dar era imposibil acum...

Am auzit un suspin de-al lui, banuind ca plange... De ce ma mintea in acest fel? Din nou liniste... Am deschis usa camerei si am urcat cu un etaj mai sus, spunandu-i:
-Daca esti atat de bine... Deschide usa ca sa ma conving.

Saito:
Am lasat receptorul in furca si am mers la usa, deschizand-o nu inainte sa-mi sterg lacrimile, insa in zadar. Apreau din nou si din nou fara sa le pot face ceva.

Am inchis telefonul si cand a deschis usa i-am privit ochii inlacrimati, amandoi in acelasi timp sarind unul in bratele celuilalt. L-am prins strans in brate lasand si eu cateva lacrimi sa curga si am spus, din nou inconstient:
-Saito...

Saito:
AM inceput sa plang mai tare si am spus printre hohote si sughituri de plans:
- Sunt un prost... Gelozia mea atat de mare m-a facut sa cred ca te pierd, ca nu mai ai nevoie de mine, ca orice as fi facut nu te mia putea aduce inapoi.... Am alergat in bratele altcuiva, dar ma fraieresc singur... Te iubesc si nu pot sa schimb asta...

-Si eu te iubesc, imi pare rau ca nu am vazut ce simteai... Ca te-am lasat singur. Nu o voi mai afce! am spsu eu strngandu-l mai tare in brate apoi i-am sarutat obrazul si buzele. Te iubesc...