Plimbari neasteptate.

I-am facut semn sa se aseze langa mine si i-am spus:
-Totul incepe cand doi tipi, diferiti, se intalnesc intr-o zi ploioasa. Ei nu stiu insa ca destinul ii va aduce impreuna si refuza sa creada ca simt ceva unul pentru altul. Este o poveste despre dragoste si incapatanare. Ei ajung sa inteleaga ce fel de sentimente sunt acelea ce le macina existenta si pornesc intr-o viata impreuna.

Saitou:
Coincidenta sai tipul asta bate apropouri? Multe puncte din realitate sunt oarecum cele din carte, cred ca mai bine il intreb. L-am privit fix, sceptic si am intrebat calm, de parca eram la unul din interogatorii.
-Bati vreun apropo?
Am intrebat asteptand raspunsul.

-Nu era un apropo.. Am spus-o direct. Eu te plac. Ti-am mai spus, tu nu vrei sa ma crezi. Tu ai fost cel ce m-a inspirat, asa ca mainile mele au scris fara sa vreau. Inspiratia mea vine in cele mai ciudate momente, insa trebuie sa iti multumesc. De luni bune nu mai scrisesem ceva. De aceea ma si plimbam prin ploaie, singur. Am refuzat sa mai vorbesc cu cineva, crezand ca atentia mea este distrasa de cei din jurul meu. Si cand te-am vazut.. Acel moment.. Ti-am vazut parul albatrui pictat usor de stropii de ploaie si capul usor plecat. Ochii tai erau semi-deschisi lasand sa se vada putin din alabastrul lor pur, iar corpul tau zgribulit de frig mi-a facut mintea sa zburde la lucruri mai putin decente. Iar cand buzele tale rozalii s-au miscat incet, spunandu-mi cele doua cuvinte, am simtit ca corpul meu ma parseste. Ochii mei au ramas imobili la figura ta, corpul meu s-a pierdut in inertie, cautandu-ti atingerea. Din acel moment am stiut ca destinul ne va aduce impreuna, am spus eu zambind si privindu-l cu dragoste.

Saitou:
Am ramas blocat. Am ajuns sa vorbesc cu o carte sau ce? Atatea expresii si atatea cuvinte ce pe mine unul ma ametisera.
-Nu inteleg de ce tot bati apropoul cu destinul si nu e vorba ca nu te cred, doar ca.... nu conteaza.
Am spus lasand propozitia in aer. Doar nu era sa-i zic ca habarn nu am cum sa ma apropii de o persoana. Nu am avut iubire nici din partea parintilor, am considerat mereu ca este un sentiment demn de oameni si nu de mine.

-Saitou.. Nu intelegi pentru ca tu crezi ca destinul iti este pecetluit. Destinul nu este ceva impreceptibil, ci ceva palpabil. Daca inchizi ochii si te concentrezi s-ar putea sa vezi linia viitorului. Tot ce trebuie sa faci este sa crezi, am spus eu luandu-i mana in a mea si punand-o in dreptul inimii mele care batea nebuneste.

Saitou:
Nu se poate asa ceva! Am ramas efectiv fara cuvinte! nici in fata celui mai bun asasin nu am tacut, am putut sa ii deslusesc orice vorba si in fata lui, nu mai am cuvinte....

I-am zambit scurt apoi mi-am dat capul pe spate, tinandu-i inca mana in a mea:
-Eu cred in destin.. Acum si mai mult pentru ca, poti sa razi daca vrei, insa in momentul in care corpul tau l-a atins pe al meu m-am indragostit de fiinta ta. Am simtit cum tot viitorul meu este inevitabil legat de tine. Nu am mai simtit asta cu nimeni altcineva si desi mi se pare ciudat, senzatia pe care o resimt cand sunt cu tine este ceva ce nu pot descrie si nici reproduce. Este de o euforie mai mare decat daca as fi luat droguri si mai elctrizanta decat fulgerele ce strabat cerul.

Saitou:
-Nu rad, doar sincer ma blochezi cu toate aceste cuvinte. Ai putea, te rog, sa vorbesti mai simplist?
Am intrebat la fel de calm. Ma obosea sa incerc sa fiu atent la ce spune si frate, eu nu citesc o carte la ora asta!

-Mai simplu de atat? Off.. Atunci te-ai aruncat intr-o mare prea involburata de intelesuri. Mai simplu ar fi: Te iubesc... am spus eu apoi i-am prisn buzele intr-un sarut tandru.

Saitou:
DIn nou tremuram usor, de ce? Iar inima parca a simtit cum sarutul a electrocutat-o deoarece incepuse sa bata cu o viteza inimaginabila. Ce naiba a reusit sa faca oamul asta cu mine? Cu gandurile mele ce erau axate doar pe crime? De ce sunt asa de schimbat?

Mi-am desprins buzele de ale lui si l-am privit zambind si mangaindu-i chipul:
-A fost destul de simplu?

Saitou:
-Da si foarte direct.
Am articulat mai cu greu din cauza faptului ca inca tremuram usor. Ce naiba era cu mine? Inima nu se oprise din batut, iar roseata nu imi disparuse. Atat de aiurea, de ce corpul ma trada in halul asta?

-S-a intamplat ceva? De ce tremuri? Si esti rosu.. Ti-e rau? Vrei sa te intinzi? am spus eu ingrijorat.

Saitou:
-Nu, nu, sunt bine... cred. Of, habarn nu am ce e cu mine!
Am spus usor nervos. Ma simteam ciudat, aiurea intamplare, de ce eram asa?

Am inceput sa rad si m-am pus peste el, tinandu-i mainile deasupra capului, imobilizate. L-am privit putin apoi am zambit si i-am spus:
-Tu ce crezi ca e?

Saitou:
-Am spus ca habarn nu am!
Am zis usor nervos, apoi din cauza ca nu-mi placea pozitia in care ma aflam am spus calm.
-Si, poti sa imi dai drumul mainilor?

-De ce as face asta? Mie imi place.. chiar mult.. Da-mi ceva in schimb si poate te las, am spus zambind putin rautacios.

Saitou:
-Ma eliberezi sau te frig.
Am fost exact ceea ce am spus calm si degajat. Adevarul era ca nu doream sa-l ranesc, dar nu-mi placea pozitia in care eram, iar spre rusinea mea, ma speria.

-De ce, frumosule? Nu-ti place sa fii iubit? am spus zambind in acelasi fel.
M-am dat de pe al si m-am ridicat, indreptandu-ma spre usa.
-Stii unde ma gasesti..

Saitou:
Incercasem sa iau o gura mae de aer ca sa ma potolesc. Tremurul corpului meu trebuia sa dispara, speram sa o faca, iar inima speram sa-si reia pulsul normal. De mi-ar disparea rosata, ce bine ar fi!

Am iesit pe usa, putin dezamagit si m-am dus la mine. M-am trantit pe pat, abtinandu-ma sa nu plang si am adormit.

Saitou:
M-am ridicat si m-am dus la baie sa ma dau cu apa pe fata. M-am dus in pat si am inchis ochii. Pana sa adorm m-am foit pe toate partile deoarece ma tot gandeam la blond, de ce mama dracului o faceam? Calm Saitou, calm. Pana la urma reusisem sa adorm.

M-am trezit dimineata, fiind imbatat de lumina enervanta a soarelui. M-am ridicat alene din pat si primul lucru ce l-am facut a fost sa-mi fac cafeaua. Ma intrebam ce face Saitou. Mi-am aprins o tigara si am iesit pe balcon, privind soarele si cerul, agitatia orasului si nu in cele din urma, balconul lui. Nu eram prea sigur dar stiam ca il visasem.. Era asa frumos, insa.. La naiba!! Iar ma gandeam prea mult la el.

Saitou:
M-am trezit dimineata si m-am pregatit sa merg la politie ca sa duc documentele si sa iau alte cazuri noi. Dupa ce ma imbracasem intr-un tricou albastru si blugi negri mi-am pus ceva Cola in pahar, cand telefonul mi-a sunat. Am iesit pe balcon din cauza peretilor izolati ce nu prea aveau semnal pe reteaua aia de telefon. Privind cerul ascultam cum detectiva imbecila dorea sa inchida pe cineva care nu trebuia inchis. AM oftat zgomotos, mi-am pus mana dreapta in par si i-am tipat in telefon:
-Tu esti dobitoaca cu diploma? Nu auzi ca ala e nevinovat, dar tu nu! Foarte bine, vin acolo ca sa-ti prezint dovezile ca esti chioara de impungi!
Am spus nervos, iar cand am inchis am ars telefonul de nervi. L-am aruncat peste balcon si am intrat in casa, incaltandu-ma si iesind pe usa cu documentele celelalte.

Vazusem toata scena de mai devreme. Tot ce am facut a fost sa ma pierd in nostalgia de a fi petrecut nosptea departe de el, pana cand.. Oare despre ce vorbea? Era vorba despre mine? Cine era acel nevinovat?