Plimbari neasteptate.

Saitou:
Am lasat privirea in jos si am raspuns:
-Demon, dar nu te ajuta cu nimic faptul ca sti, voi pleca de aici dimineata si nu ma mai vezi.
Am spus rece si calm.

L-am privit putin uimit, apoi am cedat, cazand in genunchi. Daca as fi putut as fi plans in acel moment, insa nu puteam. simteam cum toata lumea e impotriva mea. De ce pleca? Eu chiar il iubeam.. Am cazut cu mainile pe podea, proptindu-mi corpul in ele si am inceput sa plang. Pur si simplu nu suportam acel gand.
-Nu.. Nu pleca.. Te rog, nu pleca..

Saitou:
De ce plangea? El... Poate ca nu ma va respinge la fel ca proprii parinti? Nu prea credeam, dar totusi m-am apropiat de el si l-am imbratisat. Nu stiu de ce, poate pentru a-l consola.
-Bine, nu voi pleca, dar te rog sa nu spui nimic de faptul ca sunt demon.
Am spus serios.

L-am privit in ochi, zambind slab si i-am spus:
-Nu.. Niciodata. Stai linistit.
Mi-am dus capul la pieptul lui, bucurandu-ma de imbratisarea sa.

Saitou:
NU stiam ce trebuie sa fac, doar l-am lasat sa stea in bratele mele. Nu ma asteptam sa nu vrea sa spuna, dar poate ca putina incredere in el va fi utila, sau...nu?

-Multumesc.. Esti foarte dragut, am spus eu ridicandu-ma si stergandu-mi lacrimile.
-Cred ca te deranjez asa ca plec. Secretul tau e in siguranta.

Saitou:
-Daca vrei poti ramane. Nu ma deranjezi cu nimic.
Am spus calm. La naiba, de cand mama draului sunt eu prietenos si ospitalier? E clar, ceva e cu mine.

L-am privit putin apoi mi-am intors din nou capul spre usa.
-Cred ca.. E mai bine sa plec , am spus eu zambind calduros.
Am facut cativa pasi, zambind incontinuu si am ajuns la usa.

Saitou:
Nu stiu de ce, dar nu doream sa plece.
-Totusi, mai ramai, te rog.
Am raspuns fara sa-l privesc uitandu-ma la podea. Poftim? Ce e cu mine? De ce?!

-De ce? am intrebat eu privindu-l rece. De ce voia sa raman? Sa isi bata iarasi joc de sentimnetele mele si sa imi spuna ca sunt prostii?

Saitou:
-Doar... Am vrut sa ramai, dar habarn nu am nici eu de ce...
Am spus putin dezamagit plecand in sufragerie. Ce e cu mine, adica de ce vroiam ca el sa ramana?

L-am urmat si l-am prins de un brat, tragandu-l spre mine.
-Voi sta, atunci , i-am spus eu, apoi i-am sarutat buzele.

Saitou:
Nu stiu ce era cu mine caci deodata am rosit, iar trupul incepuse sa-mi tremure usor. Nu intelegeam nimic, inima isi accelerase bataile.

Iam zambit cald si i-am spus, chicotind:
-Ce copil esti.. Sa nu-mi spui ca sunt primul care te saruta..

Saitou:
Am rosit mai rau la remarca sa si intorcandu-mi privirea i-am raspuns:
-Ba da.
Era primul, nu ma mai apropiasem de nimeni, de niciun om, singurul lucru pe care il stiam de cand sunt erau cazurile politiei....

I-am ridicat barbia si i-am spus, privindu-l adanc in ochii lui de un albastru profund:
-Sper ca ti-a placut.. Caci mie da.

Saitou:
-Mi s-a parut putin... ciudat, dar.... Mi-a placut.
Am spus sincer.

Am zambit dulce si i-am spus privindu-l cald:
-Esti asa copil. Te voi invata mai multe daca vrei sa stii.

Saitou:
-Ce anume sa ma inveti? A da, am uitat sa te intreb ce varsta ai.
Am spus readucandu-mi aminte un detaliu destul de important dupa parerea mea.

Am inceput sa chicotesc apoi i-am strans corpul in brate si i-am spus, soptindu-i:
-Douzecisidoi. Dar tu?

Saitou:
-Optsprzece, dar timpul nu prea are influenta.
Am raspuns calm.

L-am privit putin apoi i-am dat drumul si m-am asezat pe canapea, privindu-l. Mi-am dat capul pe spate si i-am spus:
-Influenta... In ce?

Saitou:
-Chiar daca acum am optsprezece ani, daca eu doresc si peste un miliard de ani arat la fel. La asta ma refeream.
Am raspuns la fel de calm.

-Aa.. Am crezut.. Nu conteaza..
L-am privit putin, zambindu-i primitor apoi i-am spus:
-Am o intrebare.. Te supara ca te folosesc in cartea mea?

Saitou:
-Atata timp cat nu imi folosesti numele sau nu pomenesti de faza cu demonul nu cred ca este o problema. Apropo despre ce e cartea?
Am intrebat putin suspicios.